Puiul de pisică I

Puiul de pisică I

Alimentaţia
 E bine de ştiut câteva lucruri despre îngrijirea puilor de pisică, mai ales că majoritatea celor care intră în posesia unei pisici au de a face cu puişor.
În primul rând, un pui de pisică n-ar trebui adoptat mai curând de trei săptămâni. Bineînţeles, există cazuri speciale, dar despre asta voi vorbi într-un articol de sine stătător, despre gestaţie şi puii în primele săptămâni. În principiu, până la trei săptămâni puiul de pisică nu se poate: hrăni singur, face nevoile controlat (va face necontrolat, în pături-cel mai fericit caz-) va avea nevoie de regim special şi de atenţie sporită.
Abia după 3 săptămâni va începe să bea apă. Adică pe la săptămâna patru va începe să bea apă, pentru că abia atunci, în mod normal, renuntă la lapte. Puiul a dezvoltat deja dentiţia de lapte, ceea ce înseamnă în teorie că poate mânca solid. Oferă-i pliculeţe speciale pentru juniori. NU cumpăra Whiskas sau alte minunăţii comericiale, chiar dacă preţul e tentant. Spune pur şi simplu nu  Friskies sau ce alt produs ai mai auzit pe la tv sau de la prieteni (informaţi greşit).
Cumpăra Royal Canin Junior şi hrăneşte-l cu mâncarea asta până aproape de vârsta de un an. De ce?  Sunt special concepute, de către oameni care chiar se pricep. Dacă nu mă crezi, citeşte pe oricare anunţ, ambalaj: veterinary diet. În general, dacă vezi asta pe o mâncare pentru pisici, poţi avea încredere. Să ne facem înţeleşi: mâncarea pentru animale se cumpără din magazinele speciale. NU din supermarket, NU de la buticul din colţul blocului. Da, e comod, dar nu e DELOC bine. Ce te-ar putea pune pe gânduri în privinţa RC este preţul.
Da, este uşor mai scump.Tratamentul pentru gastrită sau alte complicaţii va fi şi mai scump, şi cu daune mult mai mari. Există calea de mijloc: pentru că mâncarea de la RC este scumpă şi pentru magazinele specializate, aceştia nu îşi permit să vândă asemenea mâncare la sac.Deci o poţi lua liniştit la suta de grame. Cât vrei tu, cât ştii că mănâncă cel mic. Cât vrei să ai până data viitoare.După 6 luni oamenii încep să dea pisicii mâncare pentru adult. (explicaţia ar fi acea că apare dentiţia adultă) Alţii nu. Depinde de caz, de cum îţi obişnuieşti pisica. Nu ai ce rău să-i faci , cu condiţia că îi dai în continuare pisicii tale mâncare de calitate. Dacă vrei ceva şi mai şi, încearcă Hill's. E mai scumpă, mai greu de găsit,nu poate magazinele o au. Dar merită. După vârsta de un an, mâncarea se schimbă. (atunci e adultă cu acte în regulă) După preferinţe,după cum îţi stii pisica. Despre asta voi vorbi puţin mai încolo.
Mai întâi vorbim despre hrana umedă. Eu o folosesc drept recompensă, nu drept mâncare obişnuită, şi sfătuiesc pe oricine să facă acelaşi lucru. Dacă pisica ta nu mănâncă decât mâncare umedă şi ai ajuns la capătul pământului întrebându-te când va mânca şi ea solid, nu dispera. Pur şi simplu nu îi da hrană umedă. Oricât îţi miorlăie, oricât mori de milă şi frică pe lângă castronul încă plin. Pisica nu va muri fără hrană umedă. Aminteşte-ţi că este animal şi că posedă minunăţie de instinct. Cel al autoconservării, mai exact. Va mânca până la urmă si solid, totul e să te ţii tare pe poziţii. Dacă vrei să faci totuşi un efort în privinţa asta, i-ai mâncare pentru pisici mofturoase. Probabil o să fie mai atras de ea şi de mirosul ei.
Dacă foloseşti mâncarea umedă drept recompensă, atunci eşti pe drumul cel bun. E bine să îi oferi ceva pisicii tale după un eveniment care poate fi traumatizant pentru ea: baia, mersul la medicul veterinar (cu excepţia de rigoare în care medicul dă medicamentaţie şi hrană specială), aducerea unui membru nou în casă, etc.
Nu este bine să alternezi tipurile de mâncare. Eu asta am făcut o perioadă şi Croco a mea a căpătat o gastrită de toata frumuseţea. Nu uita, pisicile sunt rezistente, dar există şi pisicuţe sensibile. Mai ales dacă au şi pedigree, pentru că depinde uneori şi de rasă.
Cum? Cum alegi mâncarea după vârsta de un an? Trebuie să iei în considerare personalitatea ei, nevoile ei medicale şi fizicul ei. Va fi uşor. Dacă e sterilizată, vei folosi (cel puţin în primele luni după sterilizare - atenţie, NU ÎN PRIMA LUNĂ de la sterilizare, în aceasta o vei hrăni cu mâncarea ei obişnuită) mâncare pentru pisici sterilizate sau cu tentinţe de îngrăşare. Dacă este activă (aşa cum sunt motanii de obicei, sau pisicile cu energie) îi poţi da mâncare specifică. Şi aşa mai departe. Uită-te bine peste gamă, este mega-variată, vei găsi ce îi trebuie. Fit 32, Hair and Skin 33, indoor 27, şamd. Cifrele înseamnă numărul de proteine din hrană. De ce susţineam mai devreme că Hill's e mai special? Pentru că are Ph control. Purina Special (pe care, atenţie, scrie dieta veterinară) este iarăşi o hrană foarte bună. Atenţie mare însă la celelalte minunăţii de la Purina,  (gen Friskies sau Darling, etc) cele despre care îţi atrăgeam atenţia că se găsesc în supermarketuri şi buticuri şi care sunt....
 O dată stablit regimul, preferabil ar fi să îl menţii. Dacă vrei să mai schimbi, poţi face asta la o lună, dar nu ceva extrem de diferit şi ,iarăşi preferabil, să menţii cele două tipuri de diete alese.
Ce să nu faci: Nu îi da mâncare de la tine. Nu este mâncarea ei, nu este făcută pe ce are ea nevoie şi, în plus, vei dezvolta un obicei urât şi greu de îndepărtat.
Dacă tu îi dai mâncare de la tine, pisica ta va învăţa că mâncarea ta este acelaşi tip de mâncare ca al ei. Adică, pe scurt, va crede că ce e pe masă e al ei. Că ceea ce se găteşte în bucătărie îi aparţine. Urmarea o cunoşti. D-asta pisicile de la ţară se urcă pe masă, să ştii. Nu vrei asta. Crede-mă.
De la vârsta de un an, pisica este deja adultă.
Despre alimentaţia pisicii adulte vor vorbi pe larg în articole următoare.

Un nou animal în casă

Un nou animal în casă

Tazz a apărut în casă acum ceva timp, dorit fiind de femeia casei, care parcă n-avea deja  o creatură blănoasă la dispoziţie. Dacă la început lucrurile au fost puţin ciudate, situaţia s-a redresat destul de repede, Croco şi Tazz fiind acum cei mai buni prieteni, iubiţi şi ce mai vrea publicul larg să fie, oferind spectacole de zile mari, iubăreli de calitate şi grija în minus a unei plictiseli pisiceşti atunci când stăpânii (ţii) sunt departe de casă.

  Ea: A avea un animal nou în casă este, într-adevăr, o grijă în plus. Nu mai mare decât cea a primului venit în casă. Mai pe românește, aveți aceleași griji esențiale: cămin nou pentru el, suflet nou și cel mai probabil dăunător și gălăgios în casă, griji de diferite soiuri și arome. Trebuie să cam lași toată treaba asta deoparte, cel puțin pentru o perioadă, pentru că așa cum ai mai citit probabil pe internet, atenția ta trebuie să se concentreze pe animalul din casă, nu pe cel nou sosit, considerat un intrus. Ca să înțelegi puțin cum stă treaba, pisicile sunt, în ciuda tuturor zvonurilor, animale foarte atașate de om, cu o sensibilitate extremă când vine vorba mai ales de partea feminină din casă.
 De ce? Pentru că ele chiar percep omul ca fiind un fel de părinte uriaș. De aici și torsul specific, ciripiturile și mieunatul special, pe care sunt sigură că orice posesor de pisică le cunoaște destul de bine. Dacă vrei să te convingi, ascultă-ți pisica. Atunci când sunteți voi doi va toarce dinainte ca tu să o atingi, venind unduindu-se sau în fugă, va miorlăi pe un ton pe care nu-l va folosi decât cu tine sau cu celălalt ”părinte” al lui.Cel mai ușor de observat este când îi pui mâncarea.
Deci, am stabilit: pentru blănous, tu ești părintele lui , iar ăla care a venit în casă a intrat pe teritoriul său, spațiul lui sacru și cum mai vrei tu să-i spui este un intrus.
Ce să faci? În primul rând, trebuie să îți înțelegi odrasla mieunătoare, că doar d-asta am scris ditai pasajul despre ce părinte ești tu pentru pisic. NU îi bagi pisica pe gât, nu îi acorzi celuilalt atenție specială, NU îi pui în aceași cameră. Cel puțin, nu la început.
Teoria ca teoria. Dar practica?
Mulți specialiști (mai mult sau mai puțin specializați) îți vor explica cât de important e ca noul sosit să inspecteze casa, apoi lăsat într-o camerăîn care nu-i pisi nr1, cum cei doi să stea o săptămână departe unul de celălalt, cum trebuie să se miroasă unul pe altul printr-o ușă, cum apoi va trebui să le dai mâncare la aceași oră ca să capete amintiri plăcute unul cu mirosul celuilalt și cum mai apoi, dupa ce timpul s-a scurs, să îi pui față în față ca și cum se văd pentru prima oară.
Teoria însă e teorie. Și asta nu pentru că ar fi vreo tehnică greșită! Nu! este foarte corectă! Dar depinde foarte mult de la caz la caz. Experiență proprie: Croco a fost mereu o fire ușor agresivă. Deci când l-am adus pe Tazz m-am gândit că se va isca o bătaie de zile mari. Pasul nr1: inspectarea casei. Aici îmi stătea inima în loc, pentru că mă gândeam că va sări Croco să-l bată pe săracul Tazz, care e și mai mic decât ea, și care abia își căpătase un cămin. Mare mi-a fost mirarea când am observat cu stupoare că ea se ascunde fricoasă, și că el preluase rolul de stăpân al casei destul de repede. L-am luat repede din cameră și l-am dus în dormitor, unde îți dai seama, dormeam noi, ”părinții” și deci Croco s-a pleoștit repede.
Pasul nr doi:- săptămâna de cunoaștere- a fost sărit. Pentru că mister Tazz simțea miros de posibil partener de joacă și miorlăia, se agita, se lovea, se dădea cu capul de pereți, totul pentru numai două minute cu Croco.
Deci a doua zi i-am dat drumul în camera lui Croco, sub stricta mea supraveghere.  Ea s-a ascuns, el și-a făcut de cap, și iată unde teoria nu se întâlnește cu practica: depinde de caracterul pisicii tale, caracter pe care e posbil să nu-l fii stiut până atunci. În scurt timp, undeva în doua zile, cei doi s-au obișnuit cu prezența celuilalt , dar nu neapărat prietenesc, Croco îl caftea pe Tazz dacă făcea vreo greșeală, iar el considera generos că-i rost de joacă, alergând prin casă într-un stil mare. Până seara erau prieteni. Se spălau reciproc și crede-mă, am avut un șoc.
Ce faci tu? Intră în pielea pisicii tale, pe cât posibil, nu o brusca, nu forța nota și nu te lăsa bătut. Pisicile NU sunt animale solitare. Se joacă și ele, au nevoie de afecțiune și sigur se plictisesc atunci când proprietarul este plecat de acasă. Da, o a doua pisică este o soluție și încântare, ți se va părea greu la început, vei tinde să te panichezi dacă cele două miorlăitoare se iau la bătaie, dar nu uita că e normal și că pentru a deveni prieteni, trebuie să trăiască puțin împreună. Încearcă să le oferi amintiri plăcute, joacă-te cu amândoi la început, cumpără un laser și pasează luminița de la unul la celălalt Sau o mingiuță, de ce nu. Joaca va fi activitatea lor de bază și va trebui să le arăți că pot face asta împreună. Îi apropii. Poate dura mai mult, poate dura mai puțin. E necesară etapa nr1, și etapa cu comunicarea prin ușă, măcar două zile. Dacă stai în garsonieră, îți pui pe pisi număr doi pe hol. Nu în bucătărie, nu în baie. Vor fi cei mai buni prieteni, să fii sigur de asta.

Ce spune Croco: Mă speria Tazz pentru că venea mereu alergând și nefiind obișnuită cu alte pisici, credeam că mă atacă. Mi-am dat seama că el doar se joacă. Acum suntem aproape nedespărțiți. Facem haos împreună în casă, alergăm, boxăm, ne jucăm fața-ascunsea, nu lăsăm niciun suflet să doarmă. Ne spălăm reciproc, dormim împreună, mâncăm împreună și fii sigur că nu mai mor de plictiseală când cineva din casă pleacă. Ce să mai, suntem simpatici! Drept bonus, eu sunt mult mai afectuoasă cu ”părinții” mei, torc și mă alint foarte mult în brațele lor, iar ei sunt suprinși pentru că, cică, înainte eram cam arțăgoasă. Ce să zic! Vorbe!

Prezen-taa...rea!

Prezen-taa...rea!

     Înainte să ne prezentăm ca nişte copii cuminţi, ţinem să clarificăm încă de la început care-i treaba cu blogul ăsta. Şi asta pentru că nu vrem nicicum să existe confuzii sau strâmbături din nas de genul "ah, dar eu credeam că....."

 Blogul, deci,nu e încă o nebunie în care ne prefacem că suntem pisici şi facem pe atotstiiutori în  treburi pisiceşti (care, sinceri să fim, nu ne sunt mai deloc cunoscute pentru că, nu-i aşa, " nebănuite sunt căile Pisicilor"). Am putea face asta, dar ar ieşi un fiasco mai mult sau mai puţin simpatic. Dăm pur și simplu sfaturi, ca între împroprietăriții de pisici. Ce e bine să se întâmple, ce nu, ce e bine să știm.

În plus,aici vom trata- în diverse feluri- subiecte cotidiene, normale şi paranormale; pe scurt, e un blog cu de toate într-o manieră aproape inedită.

 Blogul este condus, scris şi cum mai vreţi voi de doi oameni în deplinătatea facultărilor mintale (sau cel puţin aşa ne place nouă să credem)- un El şi o Ea.

El- bucureştean get-beget, absolvent de facultate, masterand, obişnuit cu vorbitul şi mai ales cu scrisul, iubitor de animale, posesor de căţel şi de pisică mai nou. 

Ea- bucureşteancă de ceva timp, crescută in Buzău- noua capitală a plictiselii. Studentă, posesoarea de drept a lui Croco, megavorbăreaţă şi cu preocupări scriitoriceşti la rândul ei.

Cine este Croco?

Croco- este un personaj real, este o pisică de 11 luni, curând 12, o pisică absolut normală, de rasă europeană cu păr scurt spun specialiştii, tomberoneză adorabilă îi spunem noi.

Aşa cum bine aţi ghicit, noi, cei care am pus bazele acestui blog, formăm împreună un cuplu. Ne place să ne prostim în cele mai nebănuite moduri când vine vorba despre creşterea lui Croco, de la vorbitul piţigăiat, până la făcutul unui blog cu numele ei şi, într-un fel sau altul, ne ocupăm de pisi ca de un copil blănos şi miorlăitor.

De ce "Croco" ? 

Simplu. Ochii şi atitudinea ei, nu tocmai prietenoasă, dar oarecum alintată, paradoxal. De la "crocodila", evident.

Ce vom scrie?

Vom fi ironici când va fi cazul, enervanţi uneori, corecţi, vom vorbi câte-n lună şi în stele, toate sub numele lui Croco.